Înscrie-te (Iulie, 2021)

Pasul 1. Crearea contului

  • Accesând platforma Academic Info vei ajunge pe pagina web UBB dedicată admiterii, unde îți vei crea cont, completând câteva date personale.
  • Pe adresa de email indicată de tine vei primi credențialele de acces în platforma de admitere UBB-FSEGA.

Pasul 2. Logare în contul personal

  • Vei accesa Academic Info și vei intra în contul tău personal, introducând datele de acces (user și parolă) primite pe email.
  • În contul tău, accesând butonul Completează vei introduce datele personale, împreună cu studiile absolvite. În cazul în care ai ocupat până în prezent un loc la buget (indiferent de facultate sau universitate), vei menționa acest lucru în caseta Ai alte studii superioare?
  • Utilizând opțiunea Creează-ți unul sau mai multe dosare, vei crea un dosar de admitere, vei alege Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor, pentru care dorești să aplici, și vei selecta Pasul următor

Pasul 3. Alege opțiunile

  • Pentru a putea introduce opțiunile tale alege mai întâi forma de studii: La zi (cursurile se țin de luni până vineri) sau La distanță (cursurile se țin în weekend). Citește cu atenție lista de specializări și alege cât mai multe la buget și/sau taxă din cadrul FSEGA pentru a-ți maximiza șansele de a deveni student. Vei achita o singură taxă de admitere indiferent de numărul de specializări pe care îl selectezi la acest pas. După ce ai selectat toate specializările dorite, selectează Pasul următor, în partea de jos a paginii.
  • Pe noua pagină afișată, acționând săgețile, poți reorganiza ordinea opțiunilor selectate de tine în funcție de preferințe. Când te-ai convins că ordinea opțiunilor este cea dorită, selectează Pasul următor.
  • Pe noua pagină afișată, citește cu atenție datele introduse. Ai butonul Modifică dacă vrei să corectezi ceva. În cazul în care datele sunt corecte, selectează Pasul următor, în partea de jos a paginii.

Pasul 4. Încarcă-ți documentele

  • Acționând butonul Încarcă unul sau mai multe fișiere, vei încărca următorul set de documente obligatorii:
    • Diploma de bacalaureat (însoțită de foaia matricolă) sau diploma echivalentă acesteia sau adeverința de promovare a examenului național de bacalaureat (doar pentru absolvenții de liceu din promoția 2021, cărora nu le-a fost încă eliberată diploma de bacalaureat până la data înscrierii), în formă scanată, sub forma unui singur document PDF
    • Certificatul de naștere (scanat)
    • Cartea de identitate (scanată). Dacă vei candida pentru un loc alocat etnicilor români de pretutindeni, te rugăm să încarci pagina cu datele personale din pașaport (scanată), totul sub forma unui singur document PDF.
    • Adeverința medicală (scanată)
    • Fișa de înscriere cu semnătură. Îți poți crea și include o semnătură electronică în fișă folosind butonul Folosesc această semnătură, după care descarci fișa cu semnătură folosind butonul Descarcă-ți fișa tip, iar apoi o încarci ca și în cazul celorlalte documente.
    • Eseul motivațional, datat, cu semnătură, sub forma unui singur document PDF. Descarcă formatul standard al eseului în funcție de limbă – lb. română, lb. maghiară, lb. germană, lb. engleză, lb. franceză. Candidații care optează pentru programe de studii cu predare în limbi diferite, trebuie să elaboreze câte un eseu în fiecare limbă de predare aferentă programelor alese. Dacă optezi pentru mai multe programe cu predare în aceeași limbă, trebuie să încarci doar un singur eseu în limba respectivă, nu câte un eseu identic pentru fiecare din specializările pentru care ai optat în acea limbă de predare.
    • Dovada participării la concursul Oeconomicus Napocensis, dacă este cazul (o captură de ecran din contul tău Moodle cu nota obținută la concurs).
    • Alte documente, după caz (de exemplu, adeverință pentru scutirea de taxa de înscriere).
  • După ce ai încărcat toate documentele necesare, selectează Pasul următor.

Pasul 5. Plătește taxa de admitere

  • Poți să plătești rapid și sigur online întreaga sumă (200 de lei) sau poți să încarci o dovadă a plății în cazul în care ai achitat suma prin ordin de plată.
  • Poți beneficia de reducere conform Regulamentului de admitere, caz în care vei achita doar 50 de lei (indiferent dacă plata o faci online sau prin ordin de plată). În acest caz, la pasul anterior trebuie să fi încărcat dovada situației care îți dă dreptul la reducere.

Pasul 6. Verifică-ți dosarul de admitere

  • Verifici informațiile, iar dacă totul este în regulă acționezi butonul Pasul următor în partea de jos a paginii.

Pasul 7. Aștepți validarea înscrierii

  • Aștepți ca dosarul tău să fie verificat de comisia de admitere FSEGA. În contul tău poți urmări statusul verificării dosarului, folosind butonul Status înscriere dosar.
  • Înscrierea este finalizată cu succes când în contul tău la butonul Status înscriere dosar găsești asociat un număr de legitimație în partea de jos a paginii.

ATENȚIE! După afişarea rezultatelor, candidaţii declaraţi admişi trebuie să confirme, în termenul fixat, locul pe care l-au obţinut. După expirarea termenului respectiv, locurile pentru care nu există confirmări vor fi disponibilizate, urmând a fi ocupate prin redistribuire.



Copyright © December, 2024 econ.ubbcluj.ro. All rights reserved. Copyright Notice. Design: Mihai-Vlad Guță. Implementation: Ovidiu Moisescu & Daniel Mican