Studium Generale: „Estetica domiciliului obligatoriu. În dialog cu profesorul și scriitorul András Visky”
Autor:
Gabriela Maria Brendea
17 Aprilie 2025, 16:00
Locatie: Turnul Croitorilor
Institutul STAR-UBB al Universității Babeș-Bolyai din Cluj-Napoca va continua joi, 31 octombrie 2024 ora 18.30, seria de cursuri și prelegeri „Studium Generale”, găzduită de Turnul Croitorilor, cu o prelegere cu tema „Estetica domiciliului obligatoriu. În dialog cu profesorul și scriitorul András Visky”, în cadrul căreia profesorul, scriitorul și dramaturgul clujean va vorbi despre experiența gulagului și modul în care aceasta i-a influențat discursul estetic și viziunea despre teatru.
Prima reflexie conștientă asupra vieții pe care o trăia a avut-o în condițiile gulagului românesc. Spațiul concentraționar, reprezentat de vestitul sat Lătești, a devenit pentru el, mai târziu, un model universal al condiției umane. În această comunitate de strămutați și-a trăit perioada poate cea mai sensibilă a copilăriei, între scriitori, cărturari, oameni politici, ofițeri de rang înalt, diplomați, oameni ai spiritului aparținând multor denominațiuni ai regimului de dinaintea celui de-al doilea război mondial. Aceste personalități, devenite între timp file ale istoriei țării, au constituit pentru copilul András Visky și un model paternal, în condițiile în care, cu ani înainte, tatăl lui dispăruse fără urmă într-una dintre închisorile comuniste.
Discursul estetic propus de profesorul Visky, care se predă de altfel la mai multe universități, se rezumă la a considera teatrul un spațiu concentraționar în care ne încarcerăm de bunăvoie, pentru ca mai apoi să fim „eliberați” de ceea ce se produce cu noi și în sinea noastră în timpul spectacolului. Este de fapt o încercare de reformulare a catharsisului, al acestui eveniment ce constituie esența fenomenului teatral. Istoria, care prin teatru poate deveni o narațiune comună, nu este numai o moștenire apăsătoare sau un mit, deopotrivă apăsător, al puterii despre cei puternici, rescris cel puțin o dată în viața unei generații, ci un exercițiu de fragilitate, adică un ritual comunitar al redefinirii umanului minim.
Despre Studium Generale
Studium Generale este un spațiu de întâlnire interdisciplinar al profesorilor și studenților Universității Babeș-Bolyai și al invitaților lor. Studium Generale permite dialogul dintre discipline și angajează universitatea într-o reflecție asupra propriilor întrebări universale asupra cunoașterii. Aceasta dovedește continuitatea cu practicile intelectuale ale universităților medievale legate de întrebările quodlibetale: despre orice pentru fiecare, în aceeași comunitate de studiu. Studium Generale la Universitatea Babeș-Bolyai, în cadrul Institutului Star-UBB, reprezintă o serie de conferințe săptămânale, în timpul anului academic, ținute de personalități ale universității sau invitate, care chestionează o temă a propriei discipline în dialog cu alți membri ai universității. Inițiat în anul 2019 de prof. univ. dr. Daniel David, rector al Universității Babeș-Bolyai, acest program de conferințe se desfășoară într-o formă hibridă, încurajând
prezența fizică a publicului, transmis ulterior și online:
✓ pe canalul de Youtube al UBB (
https://www.youtube.com/user/univbabesbolyai)
✓ pe pagina Facebook a UBB (
https://www.facebook.com/UnivBabesBolyai)
inapoi la evenimente
vezi stirile
home