Absolvenții vor beneficia de reale avantaje adaptate contextului actual de pe piața
forței de muncă prin inițierea în modelarea unor fenomene din economia reală,
prin formarea deprinderii de lucru cu datele economice, prin interpretarea corectă
a rezultatelor, prin conștientizarea unor
riscuri specifice activităților economice și
prin cunoașterea metodelor de contracarare a lor.
Programul este compatibil în
curriculum cu programele de Economics
de la universități de prestigiu din Europa
de Vest, este axat pe dezvoltarea gândirii
analitice a studenților, vizând în acest fel
o suprapunere cât mai mare a competențelor oferite cu așteptările grupurilor țintă
de angajatori.
Nevoia de oameni de afaceri care să înțeleagă în profunzime fenomenele economice în scopul unor strategii
de piață fezabile a crescut mai ales pe fondul crizei financiare mondiale.