Informatica economică
            Twitter

Andrei Malan

„Informatică Economică nu este doar despre celebra zicală „cei mai buni informaticieni dintre economiști și cei mai buni economiști dintre informaticieni”, ci este și despre profesori dedicați și bine pregătiți, despre un mediu academic care facilitează dezvoltarea profesională, dar și un colectiv care te împinge constant să devii cea mai bună versiune a ta.

Îmbinarea cunoștințelor economice cu cele tehnologice reprezintă un avantaj valoros într-un mediu tot mai dinamic și schimbător la nivelul pieței muncii. Programul este de așa natură făcut încât să încurajeze angajabilitatea sau dobândirea de experiențe practice în domeniile favorite încă din primii ani, dar și îmbinarea studiilor cu diverse activități extra-curriculare, astfel încât experiența vieții studențești să fie maximizată.”

Andrei MALAN, sef-promoție 2022


„Echilibrul reprezintă un element primordial în viața fiecărei persoane, iar programul de studiu Informatică economică reprezintă întruchiparea acestui concept.

Piața de muncă aflată în transformare continuă nu ne mai permite să ne bazăm doar pe un singur domeniu, iar diversitatea materiilor din cadrul specializării ne pregătește de această piață a muncii aflată mereu în dezvoltare.”

Tudor ANDRIESEI, promoție 2022


„Programul de studii Informatică Economică oferă studenților atât privilegiul de a beneficia de o educație de înaltă calitate, cât și o perspectivă cuprinzătoare asupra modului în care domeniul informaticii și cel economic se intersectează și colaborează în mediul contemporan.

Totodată, în cadrul acestui program, se promovează și construirea unei comunități solide și diversificate prin intermediul proiectelor de echipă și al diverselor evenimente culturale și sociale.”

Andreea CIOMAG, promoția 2021


„Absolvirea acestui program de studii mi-a deschis drumul spre două lumi diferite, cea de economist și cea de IT-ist, oferindu-mi un mediu de lucru antrenant, dinamic, plin de provocări și de lucruri noi la fiecare pas.

În urma celor trei ani de studiu m-am dezvoltat atât pe plan profesional, cât și pe plan spiritual, întâlnind profesori de suflet și prieteni pe viață.”

Oana TEPEȘ, promoția 2020

Copyright © July, 2024 FSEGA-UBB. All rights reserved. Copyright Notice.