Strategii și politici de marketing
            Twitter

Programul de studii este adresat tuturor categoriilor de public interesate de o aprofundare și chiar o rafinare a cunoștințelor de marketing acumulate.

Fără a se restrânge doar la titularii unei licențe în marketing, oferta educațională își definește orientarea prin facilitarea, pentru orice specialist, a accesului la informația științifică avansată, prezentată la cel mai ridicat nivel didactic, de către o echipă de dascăli dedicați.

Orientarea economică de astăzi, la nivel global, ridică în fața specialiștilor din economie, și nu numai, foarte multe provocări, supraviețuirea și dezvoltarea organizațiilor depinzând în mod nemijlocit de cercetarea piețelor, crearea și oferirea valorii căutate de consumatori în condiții de performanță economică sustenabilă.

Copyright © December, 2024 FSEGA-UBB. All rights reserved. Copyright Notice.